Ce spune Victor Ponta despre regionalizare: Nu e cea mai bună soluție, dar e cea mai posibilă

Ce spune Victor Ponta despre regionalizare:  Nu e cea mai bună soluție, dar e cea mai posibilă
Publicat: 15/01/2013, 16:51
Actualizat: 31/07/2014, 00:48

Premierul Victor Ponta a declarat, sâmbătă, la Suceava, că varianta USL de regionalizare, cu cele opt actuale regiuni de dezvoltare nu este bătută în cuie, dacă se prezintă o propunere mai bună, dar că este cea mai posibilă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ponta a spus, într-o conferință de presă, că varianta de regionalizare cu cele opt regiuni de dezvoltare actuale nu este cea mai bună, dar este cea mai posibilă.

„În cazul în care deschidem cutia renegocierilor nu cred că o mai terminăm niciodată. Măcar cele opt regiuni funcționează ca regiuni de dezvoltare. Avem Agențiile de Dezvoltare Regională care pot funcționa ca aparat tehnic al regiunii. Asta e propunerea noastră. Nu e bătută în cuie”, a spus Ponta.

El a mai declarat că, dacă există o propunere mai bună, poate fi discutată.

Ponta a precizat că el consideră că la Constituție și la formarea regiunilor trebuie ca USL să se discute și cu UDMR și cu PDL, sau cu cine va mai fi reprezentat în Parlament.

USL propune ca prin modificarea Constituției să fie instituite regiunile, iar varianta luată în calcul este de regionalizare pe actualele regiuni de dezvoltare ce funcționează în țară din 1998 și care sunt coodonate de câte o agenție pentru dezvoltarea regională, organism neguvernamentale, de utilitate publică.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
FOTO. Imagini interzise, de la saună, cu Georgina, iubita lui Cristiano Ronaldo! A intrat într-o...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Rechinii din largul coastei Braziliei au fost testați pozitiv la cocaină. Experții trag un semnal...
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Unul dintre cei mai diabolici criminali în serie din România, căutat de poliţişti. Petrică Ciucă a...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Gafă de proporţii comisă de Adidas: a creat un model de încălţări în amintirea JO...
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
Cutremur total în UE. Ungurii au ajuns stăpânii Europei. S-a pus blocadă pe bani
Problema care ne va goli buzunarele. Situația devine critică
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Astrofizicienii au descoperit că găurile negre supermasive sunt „inima și plămânii” galaxiilor